povestea unui licurici.si o gargarita.

un mic licurici cu burtica lui fermecata lumina cerul alaturi de stelutele geloase. si lumin…si lumina…lumina atat de frumos incat Luna il privea neincetat. cu cat crestea mai mult, cu atat lumina mai frumos si mai frumos…cel mai frumos. toate necuvantatoarele il admirau si erau fermecate de jocul luminos din fiecare seara. a devenit al ierbii steluta, picatura de lumina strecurata prin gradini… toti se intrebau daca nu cumva e parte din Luna, sau poate parte din Soare.

numai el stie ca noaptea are puterea de face Soarele mic mic si il plimba in spate. numai el stie ca e singurul ce poate face legatura din Luna si Soare. multi spun ca licurucii iau ciobulete de glob, de la pomul de iarna, si se imbodobesc cu ele-deasta lumineaza.  altii spun ca licuricii lumineaza pentru ca au o lanterna in mana si ne’o baga in ochi sa nu ii cunoastem.

stim cu totii ca licuricii se indragostesc de licuricele si lumineaza impreuna si fac pac pac amandoi. dar intr’o seara, cand cerul era cel mai negru, cand Luna era cea mai gingasa si stelutele adormite, o gargarita ratacita lacrima incet, pe o frunza de magnolie. licuriciul nostru se plimba pe sub magnolie, mandru si zambaret, cand deodata o picatura mare mare i-a cazut pe capsor. speriat, se scutura, si incepe sa caute noruletii pentru a-i ruga sa nu inceapa sa planga acum. in drumul sau spre nori, a vazut ceva albastru cu bulinute. contrariat de culoare, se opeste. se duce langa gargarita, si incercand sa isi dea seama ce ganganie albastra sta cumintica acolo. apropiinde-se de ea, aude suspine si un susur bland dar parca plin de tristete.

-ce s-a intamplat, Albastrico?

gargarita, luata prin surprindere, da sa zboare, dar cum aripioarele-i erau ude, nu a putut fugi. speriata din cale afara, cu o voce tremuranda, ii raspunde:

-am plecat in cautarea curcubeului, dar s-a innoptat si acum nu mai stiu drumu’ spre el. imi e fomica si frigut.

-gargarito, deasta ai tu aripioarele albastre? si o saruta pe aripioare. si, ca un moment de magie, licuriciul incepu sa lumineze mai tare iar gargarita a redevenit rosie. tu nu stii ca gargaritele nu au voie sa planga? lacrimile voastre ne pot inunda. hai sa bem o picatura de roua si sa vezi ca te vei inveseli.

garga, timida si fastacita, porni alaturi de licurici spre picatura de roua cea mai pura si mai buna. pe drum au vorbit de miliarde de lucrusoare ce ofereau zambete superbe amandurora. au ras si au cantat, s-au imbratisat si au dansat, au visat si au alergat.

s-a creat cea mai frumoasa lanternuta rosie posibila. au zburat pretutindeni si au impartit miliarde de zambete. si’au construit propria casuta din vise si planuri. au gatit si au facut curat impreuna, au facut cumparaturi, au dansat ca si cum lumea era a lor. dar usor, scanteile au inceput sa paleasca din putere. au crescut prea repede. dansurile nu mai erau gratioase, mancarea a ramas far gust, totul a devenit o linie dreapta, fara licariri, doar palpaieli slabe.

garga se refacea incet incet albastra..dar nu din cauza lui.nu.devenea incet o noapte, devenea un cer. era plina de amintiri si zambete trecute. se simtea mica si de neajuns. temeri, fiori si cosmaruri nu o lasau in pace. stia  ca e infim ce ii ofera licuriciului pentru fiecare seara de lumina. stia ca aripioarele ei nu mai au aceasi stralucire. stia ca e asemenea unei flori, iar acum se ofileste. s-a trezit singura cand defapt era cineva langa ea, s-a trezit urata intr-un vis ce obisnuia sa fie superb, s-a trezit pe un drum parasit si lipsit de viata desi erau mii de urme pe el. ii era dor de licurici desi dormea langa ea. ii era dor de pac pac desi inca mai era vlaga in el.

ii e dor sa il faca pe licurici sa lumineze atat de frumos, ii e dor sa il vada zambind din cauza ei, ii e dor sa il tina de mana si sa o stranga, ii e dor sa zboare pana la Luna. aripioarele i s-au udat din nou, aripioarele s-au facut albastre din nou, lacrimioare incep rar sa cada.

-Luna draga, oare mai am ceva bun in mine? mai pot aduce zambete pe fetele acestor superbe vietati de langa mine? am ramas ultima intr-un sir lung, am ramas singura printre toti, am ramas fara vise. nu mai sunt in stare sa zbor, nu mai pot arata ca am putut o data. aripile mi s-au udat. de ce nu imi mai spune nimeni ca se vor usca? stiu ca o gargarita albastra e urata…dar nu am nevoie decat de un sarut sa redevina  acel rosu aprins. nu e nevoie decat o varba buna si un sarut. vreau sa il pot face pe licurici sa zambeasca iar. licurici…imi lipsesti.

licurici, fiecare zambet al ei iti e datorat tie.

licurici, esti superb.

licurici, sunt mandra de tine.

licurici, pac pac.

te astept, acolo pe frunza de magnolie, sa ma saruti din nou si sa recautam curcubee.hai!

fairytales darlings:)

~ by embrionu on 25/08/2010.

2 Responses to “povestea unui licurici.si o gargarita.”

  1. frumos

  2. eertyui

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

%d bloggers like this: