COLECTIV. Lupta!

•02/11/2015 • Leave a Comment

Sunt un copil de 26 de ani, intoarsa in orasul natal, Brasov. Ascult rock (cu ramificatiile acestuia), si nu numai. Imi place sa ies in cluburile in care ma pot simti bine pe muzica de calitate. Imi place sa ma plimb, sa conduc, sa rad. Imi mai place sa manac in oras. As putea spune ca sunt un om normal, nu?

Am stat in Bucuresti ani buni, frecventand Fire, Expirat, Club A, etc. Ieseam in gasca, ne strangeam seara in te miri ce pub, plecand mai tarziu in clubul ales pentru w/e-ul ala. Centrul vechi era cel mai frecventat loc de noi, avand si facultatea foarte aproape. Trebuie sa recunosc, la un moment dat, cand am intrat in Club A, mi s-a facut pielea de gaina, gandindu-ma: ‘ba tata, da’ daca pica toata cladirea asta de la basi si muzica si tropaiala, ce rahat fac?’. Drept urmare, am mai stat jumatate de ora si am invocat scuze sa plec, respectiv sa plecam. Le-am povestit si prietenilor mei gandul meu, si mergand pe strada, asa rockeri cum suntem noi, ne-am dat seama cat de fraieri suntem ca nu ne punem mai des intrebari de genul asta. Dar a trecut repede. Oarecum ne puneam vietile in mainile patronilor si tuturor celor care dau autorizatii, pe verificate sau nu. Normal, nu ma pune nimeni sa ma duc in acel loc. Dar sa platesc taxe, da. Sa am o viata sociala, este oarecum obligatoriu. Si de ce in timpul meu liber, cand ma hotarasc sa decartez niste bani intr-un club, pentru a ma simti bine, de ce sa imi ridic semne de intrebare legate de structura de rezistenta? Pai mai CRETINULE, tu ala care te joci cu avizele, ala care nu te duci in control, ala care dai spaga ca in aparenta sa fie totul ok, eu iti bag bani in buzunar. Eu fac consumatie, cu inca 4-5-100-1000 de persoane in jurul meu. Noi iti platim anvelopele de la bemveu, noi iti platim vacanta de schi, chiar si echipamentul. Bai CRETINULE, daca nu esti cu toate cele ok, se intampla stupiditati de genul acesta si belesti cucu-n inchisoare, doar cu amintirea vacantei, si cu sufletul patat de moartea tinerilor care si-au pus viata in mana ta (asta daca ai suflet).

Am avut prieteni in Colectiv, in seara aia. Sunt bine, sau cel putin asa stiu eu. Sentimentul ala ca habar nu ai daca ei sunt bine, te distruge. Pe langa asta, adauga faptul ca nu ai cum sa nu te gandesti cat de stupid s-a intamplat tot, sa te uiti disperat la rahatul ala de TV si sa vezi cum sunt resuscitati copii de varsta mea. Ce mama ma-sii e gresit in a iesi intr-o seara de vineri in oras, pentru a asculta genul muzical preferat de tine?

Nu o sa intru in discutii despre Halloween si Satana, ritualuri si mai stiu eu ce alte aberatii facute de oameni efectiv incuiati de religie in bula lor de nesimtire. Pai ma RETARDISMELOR, de ce de Craciun mor oameni? Sau de Pasti? De ce? Ca au ascultat o melodie rock din greseala? Sau de ce? Halloween-ul este un cacat de sarbatoare imprumutata de la unii, care au imprumutat-o si ei la randul lor, cu semnificatiile initiale, uitate. Inclusiv craciunul nu mai este ce era, prostilor. Acum este perioada in care se impart cadouri si atat. Cozonacii ii cumparam, sarmalele parca le mai facem. Pot arata cu degetul zeci de mii care sambata erau in club deghizati si duminica in biserica, piosi. Mars. Mars ipocritilor.

Cadrele medicale (indiferent de ce au declarat, sau nu) din punctul meu de vedere, eroi. Sa treci prin ce au trecut ei, sa vezi copii arsi, sa incerci sa ii salvezi, rude, prieteni pe holuri plangand, fuck. Ba mai mult, ai habar care sunt deficitele spitalului unde lucrezi, este si lipsa de personal. Spagari sau nu, indiferent, noaptea aia, au fost eroi. Au salvat vieti. Si inca mai salveaza. Dar si pierd. Iar pierderea, doare. Si pentru ei e durereoasa.

Personalul de pe ambulante, pompierii, politistii care au fost la fata locului, ce povara pe umeri au avut cand triau tinerii. Nu vreau sa ma gandesc ce era in sufletul lor.

Oamenii care au ajutat in noaptea aia. Oamenii care au donat si doneaza si vor mai dona. Oamenii care au dus apa si mancare. Inimaginabil de frumos sa vezi ca se mobilizeaza straini. Am o speranta pentru tara asta.

Ma doare incredibil de tare ce s-a intamplat acolo, as fi putut fi eu, verisoarele mele, verisorii mei, prietenii mei. Ma doare.

In primul rand, sper ca urmatoarele verificari ale cluburilor sa ramana si peste ani, nu doar un bum de moment si de ochii prostilor care oricum vor mai merge acolo. Sper sa realizam cat de importante sunt acele STAS-uri pe care toti le-am urat in facultate. Au rostul lor, menirea lor este de a salva vieti. Poate candva vom realiza ca nu trebuie sa ne jucam de-a ulciorul dus la apa de prea multe ori.

Imi tot spun ca o sa fie bine, ca vom trece peste asta, si in cele din urma vom trece, dar as vrea sa trecem invatand ceva, nu ca prostii legati la ochi. As vrea sa ne trezim, si sa incepem sa ne cerem drepturile, sa ne onoram obligatiile, sa fim responsabili.

Le multumesc din suflet tuturor celor care au ajutat, celor care au fost acolo cand eu nu am putut. Nu am cuvinte.

Putere familiilor, condoleante.

Cel mai trist cred ca este faptul ca multi tineri, cei mai norocosi, vor purta cicatricile noptii ridicol de stupida tot restul vietii. Desi le va aduce aminte de durere, vor putea spune: ‘Ba, am supravietuit.’. Poate cu durere, pentru ca prieteni de-ai lor au plecat, poate cu speranta, pentru ca ei sunt in viata. Dar cicatricile vor fi a lor, nu a celor care s-au jucat cu vietile lor. Ei vor decide cum le vor folosi, in schimb. Sper sa ne trezim, sa nu ne mai cacam pe noi de frica si sa cerem verificarea la sange a locurilor unde dorim sa ne simtitm bine si in siguranta.

Fratilor, voi pricepeti ca avem cladiri care abia mai stau in picioare? Voi intelegeti ca nu se folosesc solutii ignifucate, ca strangem din buci sa cumparam ce e mai ieftin, chiar daca stim ca nu este suficient de bun?

Vinovati sunt multi, de la cel mai mare, la cel mai mic. Vinovati se vor tot gasi. Important este ce invatam noi, cei care nu am fost direct implicati in tragedie. Noi cei care ne intoarcem acasa la cineva, sanatos.

Scriu aceste randuri pentru ca de vineri noaptea am un gol in suflet. As fi putut fi eu. Si accept cu nerusinare conditiile in care se afla locatia. Sunt la fel de vinovata ca si ceilalti.

Eroilor, vegheati. Eroilor, luptati.

M-am saturat sa fiu mahnita de situatia din tara asta, sa fiu revoltata de X si Y. Ma cac pe statutul lor. Vreau o tara civilizata. Popor avem, s-a vazut zilele astea. avem nevoie de ‘conducatori’. Avem nevoie ca ce inseamna conducere responsabila.

Ii multumesc lui Andrei Sosa pentru decizie, sperand ca va deveni model si pentru restul patronilor.

Sanatate, putere, respect. 

Alegeri. Candidați. Păreri.

•03/11/2014 • Leave a Comment

Dragii mei candidați,

Cu părere de rău vă anunț că mă aflu intr-un impas:nu am cu cine vota. Am ajuns la concluzia că mă duc să votez, cu inima îndoită, dintre mai multe rele. Și acum, stau și mă gîndesc pe care cel mai puțin rău să îl votez. Toți sunteți cu bune și rele, dar întrebarea mea este: care sunteți cu mai puține rele și mai multe bune?!

În facultăți avem fosile ce nu mai știu ce e real și ce nu, în școli le terminăm coloanele copiilor cu ghiozdanele, din punct de vedere al sănătății…n-am cuvinte. Și ăsta e doar începutul.

Câtă încredere să am eu în voi când vă plagiați licențele, când vă îmbogățiți brusc când ajungeți într-un job cu putere, când nu stiți ce înseamnă o zi trăită normal (cu merinde limitate, cu gândul tragic-ce pun pe masă mâine, cât va veni factura de x si y, etc.). Cât pot spera că voi avea un viitor în țara asta, știind că trageți pentru voi? Voi ma îndulciți cu miere si nectar în preajma alegerilor, apoi îmi dați în cap cu nedreptăți tot de voi făcute, minciuni și omisiuni crase.

Vă rog, nu mă mai mințiți că o să fie bine, nu mă mai mințiți că vă pasă. Nu mai mințiți, punct. Prefer să știu cât aveți de gând să vă trageți pentru voi, nu de alta, dar să pot vota și eu în cunoștiință de cauză. Măcar să știu ce îmi fac cu mâna mea.

Nu îmi doresc decât să știu că, dacă nu sora mea, măcar copiii mei, dacă o să mai am dreptul să fac copii, să aibă o viață măcar decentă.

Avem o țară frumoasă, cu un popor gen turmă. Măcar voi, ca și conducători, puțină luciditate, vă rog.

Vreau să pot vota sincer. Nu doar să pun o ștampilă, în speranța că nu îmi va fi furat votul. Sunt mâhnită din cauza voastră. Iar voi, români, nu vă mai lăsați călcați în picioare si cumpărați de 2 litri de ulei și un kg de făină. Știu că sunteți săraci (financiar sau cu duhul), dar nu vi le dau din buzunarul lor. Sunt tot din banii pe care i-au luat de la voi, noi. Vă plătiți singuri darurile.

O să mai scriu. Dar nu acum. Acum trebuie să… îmi exercit dreptul de vă vota, pe voi, cei care îmi decideți soarta în țara asta.

Cu speranță,

O studentă.

Scrisoare catre FEMEIE.

•27/03/2014 • Leave a Comment

Hai sa ne aducem aminte de “oamenii pesterilor”: barbatul vana, el asigura hrana familiei, femeia ramanea in pestera, cu copiii, dadea cu brusturele/creanga pietrele din pesterea etc. De aici si abilitatea barbatilor de a se orienta in spatiu, de a avea o strategie mai buna, de a fi mai practici iar femeile de a avea o inclinatie mai mare catre detalii, curatenie (si nu ma refer neapart la casnica), catre culori. Cred ca daca ne intoarcem la “baza”, intelegm de ce o femeie stie unde sunt toate lucrurile in casa (fie haos sau ordine la sange guverneaza casa) iar barbatul intreaba de fiecare data unde gaseste ceea ce cauta, fie ca este in fata lui, chiar iritat. Usor, au evoluat ambii. Barbatul s-a imbolnavit, femeia trebuia sa procure mancare (cred ca de aici consumul de legume si fructe excesiv). Barbatul s-a speriat, femeia l-a imbarbatat, ingrijit. Dar femeia a prins “aripi”: detinerea controlului. Vorbim despre multe tipuri de femei, la fel si barbati. Vorbim de orientari sexuale, vorbim de trecutul ce le-a marcat sau nu, vorbim de principii. O femeie este la baza datatoae de viata. Este poate singurul punct comun ce il avem noi, femeile (din pacate existand si cazuri in care nu poate perpetua specia din cauza unor probleme de sanatate). Femeia este o sumedenie de contradictii. Femeia este totodata simpla. Si cred ca de aici incepe generalizarea femeii. Femeia ar trebui sa fie gingasa si dura, blanda si necrutatoare, rafinata si modesta, mandra si vesela, sa fie “fundatia” oricarei familii, sa fie puternica, intelegatoare, deschisa (craci-poate nu mereu, sa lasa o urma de misteriozitate, sufleteste-nu ar trebui sa lase pe oricine sa ii umble cu bocancii in suflet), ar trebui sa fie atenta la alegerile ei. Ar trebui sa fie tot. Si cel mai mult cred ca este jumatatea barbatului.
Nu cred ca barbatul poate fi invinovatit pentru ca nu intelege femia. Ea complica lucrurile de cele mai multe ori (asta venind de la o femeie). Pe el nu il intereseaza daca este perdeaua rosu sangeriu sau rosu capsuna. Il intereseaza daca intra lumina sau nu (in traducere libera: daca poate sta in curu’ gol in casa sau nu), il intereseaza pretul si EVENTUAL daca se spala usor (asta daca o iubeste nesperat de mult, pentru a-i usura munca). Nu il intereseaza daca Icsuleasca te-a facut vaca pentru ca mananci salata si nu te-a facut iepure ca mananci iepure- singura chestie pe care va vrea s ao faca este sa ii traga o palma (si am fost diplomata) pentru ca te-a suparat si el nu suporta sa te vada trista (asta daca El este “posesiv”, daca nu, probabil te va face vacuta lui adorabila). El este practic. Putini barbati citesc printre randuri si inteleg ce se intampla cu hormonii tai. Si de multe ori sunt singuri pentru ca Ea isi doreste un animal langa ea. Si nu este total gresit, din contra, El o tragea de par in trecut s ao bage in pestera. Vrea dominare, sa fie dominata, sa fie protejata (chiar daca poate sa il puna in genunchi cu o mana).
Femeia de multe ori alege intre cariera si familie, intre ceva ce iubeste si familie. De cele mami multe ori alege familia.

Iubesti o femeie? Pretuieste-o. Daca iti rupe capul, ori o meriti ori esti slab. Stai langa ea sau cauti una pe masura ta? Nu esti legat prin cordon ombilical de nimeni. Ai fost la un moment dat legat de o femeia dar s-a terminat, gata. Nu o mai cauta in toate femeile pe care le intalnesti.
Iubesti un barbat? Pretuieste-l. Stai alaturi de el mereu. Ofera-i siguranta, libertate (cat crezi tu ca poti accepta), nu il constrange, santaja. Nu il sufoca!!! Lasa-l sa respire, sa iti adulmece parfumul nu sa i se faca rau de fiecare data cand il simte. Surprinde-l (fie in pat, fie zi de zi). Fa-l sa se simta barbat, chiar daca e sub pat, tremurand de frica ta.

Femeie, desteapta-te! Ai luao pe aratura!!! Vrei tot si oferi nimic. Femeie, te rog, fii inteligenta. Fii tu! Lasa dramele, lasa victimizare deoparte. Fii gingasa, senzuala, dreapta, sensibila, puternica, dragastoasa, mamica, dornica, visatoare, practica. Fii inteleapta!! Si daca el nu te pretuieste, atunci arata-i ca tu te poti descurca singura.

Multumesc!

 

(Multumesc pentru ca ma faci femeie!)

Saracie…sau nu.

•06/02/2014 • Leave a Comment

Hai să vorbim de sărăcie. Hai să vorbim de cât de săraci suntem.

Nu am avut niciodată bani berechet, să nu mă uit de două ori la preț cănd cumpăram ceva sau să mă dau cu curu’ de pământ că vreau ceva ce nu îmi este util, ci doar un moft. și dacă mi-am permis un moft, știu cât am strans din fese după aceea. știu ce înseamnă să te descurci singur dintr-o sumă de bani/lună pe care unii o cheltuie in 5 secunde punând un singur obiect in coș. Știu cum e să fac sacrificii, știu cum este să dai toți banii care ție ți-ar fi ajuns pe o lună de mâncare doar pentru ca o altă persoană avea nevoie de tine pentru o oră. Știu cum este să îi drămuiești, să te abții, să salivezi după anumite chestii.

Nu o pun în cârca părinților mei, din contră, știu cât și-au luat și ei de la gură să ne facă nouă mici plăceri. Știu că nu le-a fost ușor și mai știu că mereu au încercat să ne fie mai bine. Nu le pot decât mulțumi pentru sacrificiile făcute pentru copiii lor. Și le voi rămâne  mereu recunoscătoare, oriunde ar fi ei, lângă mine sau prin cer, pescuind.

Am prețuit mereu ajutorul celor din jurul meu. Și de multe ori l-am refuzat. Sentimentul de datorie ce îl aveam apoi, de multe ori mă făcea să refuz mâna lor de ajutor. Poate pare o prostie, o tâmpenie dar ăsta era sentimentul. Am trecut prin perioade grele, dar am trecut. Am învățat să prețuiesc puținul. Să îl valorific, să îl împart. Am învățat ce contează cu adevărat și ce este în plus.

Sincer, mă bucur că a fost așa. Acum știu ce înseamnă mult, puțin, necesar, moft.

Mi-am dorit de multe ori ce nu aveam. Mi-am dorit căcături, pe care poate și acum mi le doresc. Nimicuri pentru mulți. Dar, chipurile am crescut si de la o anumită vârstă e rușine să ți le dorești. NU MAI EȘTI COPIL! Ba da, sunt un copil în esența mea. Încă mă mai joc, încă mă mai uit la animații și desene. Nu îmi este rușine de ceea ce sunt. Am fost și sunt fericită cu asta. Nu mă deranjează să mă joc cu câinele în zăpadă, să mă dau în leagăn, să am ceva de pluș cu care mă mai amuz uneori. Nu mă deranjează să folosesc diminutive când simt nevoia să copilaresc. Maturitatea permanentă e groaznică. E plină de oameni triști și bosumflați. Plină de agravări de probleme la care sunt mii de răspunsuri, dar lașitatea primează. Complacerea nu mi-a fost niciodată prietenă. Acceptarea în schimb, a fost blândă cu mine. Răbdarea m-a îmbrațișat de fiecare dată când Timpul nu era de partea mea sau când Vreau Acum mă împingea de la spate. Ințelepciunea nu a fost mereu prezentă, dar când mi-a fost mai greu, m-a ținut de mană. Greul…ah, Greul… mereu prezent și plin de viață. I-am demonstrat mereu ca bate la ușa Mai Binele.

Nu mă înțelegeți greșit, sunt fericită cu viața pe care am avut-o pâna acum. Așa cum a fost ea. Sunt MÂNDRĂ că am avut parte de experiențele de care am avut parte. Sunt liniștită și împăcată. Orice ar veni, știu că fac fața. Chiar dacă mă mai împiedic. La sfarșit, știu că voi fi în picioare când alții se vor târî. NU SUNT SARACĂ. Sunt cea mai bogată persoană. Iubesc, trăiesc, sunt sănătoasă, am prieteni de nădejde, sunt înconjurată de oameni de calitate. Am în față un viitor, cum o vrea el să fie, liniștit, plin de împliniri, greu… nu contează. Dar am în față un viitor căruia îi voi face față, tocmai cu ajutorul trecutului meu. NU SUNT SARACĂ!

Iar dacă o suma de bani mai mare ar însemna să nu fiu fericită, atunci prefer să fiu săracaă financiar și bogată in rest. Fericirea mea contează mai mult decât bogația mea financiară.

Îmi pare extrem de rău că nu sunt pe aceași lungime de undă cu mulți cititori, sau că fac de rușine alți cititori. Asta sunt pană la urma urmei. Sunt o persoană care consideră că puțin suficient este îndeajuns pentru a trăi. Voi lupta pentru mai bine, nu sunt cretină să merg pe principiul că nu ridic un deget să îmi fie mai bine. Dar nu cu orice preț. Sunteți destui în jurul meu care ați făcut asta. Și sunteți nefericiți, plini de probleme, cu o gândire bolnăvicioasă. O să fac ceva ce îmi place, ce să ma facă fericită. M-am săturat de tristețe.

Eu decid să fiu un om bogat. Înțelegeți voi ce vreți 🙂

Lumea azi.

•02/09/2013 • Leave a Comment

Voi incepe prin a va relata o mica scena vazuta de de curand pe strazile Brasovului: un tata cu baietelul lui coborau din autobuz. Pustiul tinea in mana biletul de calatorie folosit. Ajung in dreptul primului cos de gunoi, copilul se tot chinuia sa ajunga la el, dar el avand vreo 4 anisori, mai greu. Vine tatal, il ridica pe pusti, arunca biletul si merg mai departe.

De ce povestioara asta? Pentru ca in ultima vreme, am vazut tot mai rar astfel de intamplari. Este ca si cum am uita de valori.

Legandu-ma de intamplarea asta atat de naturala as putea spune, ma gandesc cu parere de rau la punctul in care am ajuns noi ca oameni. Fara valori, ignoranti, lasi, tristi, obositi, falsi,rai, egoisti etc.

Aruncam vina fara sa ne gandim daca este corect. Facem omul de langa noi sa se simta mic si inutil. Lovim unde stim ca doare doar pentru a avea satifactie mai mare. Uitam de impactul ce il avem asupra oamenilor. Este atat de usor sa ignori problema ta si sa gasesti vina in altii doar pentru ca orgoliul tau sa nu aibe de suferit. Cautam scuze si cai de a ne sustrage de la responsabilitati si repercursiuni.

Si atat de tare doare. Cand vezi ca tu esti acuzat ca fiind ‘aschia’ ce incomodeaza dar ‘buturuga’ facuta de ei este ‘insesizabila’ pentru cei ce te acuza. Si vine intrebarea: tu cum vei indrepta greselile tale? Sau le vei vedea vreodata? Vei pretui ce ti se ofera chiar daca este mai putin fata de ce vrei, in conditiile in care oricum este mai mult decat oferi tu? Pana la urma: ce vrei?

 

 

Imortalizari. Inceput si prezent.

•16/07/2013 • 1 Comment

Image

 

Image

 

Image

 

Image

 

Image

 

Image

Image

 

Image

 

Image

 

Image

 

Image

 

Image

 

Image

 

Image

 

Image

 

Image

Asteptari

•08/07/2013 • Leave a Comment

Asteptarile ne omoara. Asteptari la mai bine, asteptari la o coada in fata unui ghiseu. Asteptari.

Ridicam stachete de dragul amorului. Dar le ridicam prea sus oare pentru cei ce ne inconjoara, sau le ridicam la nivelul asteptarilor noastre. Si daca le ridicam, noi ajungem la nivelul lor de asteptare? Si nu intreb in ideea de a tine seama de ‘gura lumii’, intreb in ideea de ‘da si tu inapoi ce ceri’. Sau macar schimb pe schimb. 

Fiecare vis urat incepe la fel, fiecare sfarsit are acelasi inceput: promisiuni (facute de catre noi, noua sau facute de altii catre noi). Promisiunile sau falsa speranta ne omoara sufletul. 

Inselam cu nonsalanta. Ca si cum totul se poate sterge cu un burete de bucatarie plin de unsoare. Oricat de ‘siropos’ sau nu, dar toata treaba cu: ‘[…] ia o farfurie; tranteste-o de pamant. S-a spart, nu? Acum refa-o. Se mai vad crapaturile,nu-i asa? Si lipsesc si parti mici. Cam asta-i treaba cu cerutul de scuze dupa ce faci rahatu’ praf.’.

Ma includ in pleaba asta plina de rautate pentru a incerca sa scot un gram de bunatate. Dar de ce ies eu mai avariata ca ei? 

Speranta de azi poate fi visul sau dezamagirea de maine. Depinde de oamenii ce te inconjoara, de nivelul asteptarilor. Speranta e si va ramane acolo mai mereu. Poate si atunci cand nu trebuie.

Ascult muzica. Muzica ma intelege, imi da stari, imi face trupul sa tremure sau il calmeaza. Muzica buna ma face sa tresar. Imi place muzica. Dar melodiile mele de suflet sunt ale mele. Macar pe alea le las pentru mine.

Si cel mai important: cand doare, dar doare in asemenea hal incat nu mai esti tu, nu mai avea asteptari decat de la tine si ridica-ti acei monstrii de ziduri pentru a-ti apara gradina plina de flori. Lasa balaurul sa isi faca dansul, sa scoata flacari si sa scarmane. La sfarsitul basmului, tu trebuie sa nu regreti. Si oricum ar decurge lupta, oricat de dureros ar fi, sa nu plangi in fata nimanui. Doar le va da putere.