COLECTIV. Lupta!

Sunt un copil de 26 de ani, intoarsa in orasul natal, Brasov. Ascult rock (cu ramificatiile acestuia), si nu numai. Imi place sa ies in cluburile in care ma pot simti bine pe muzica de calitate. Imi place sa ma plimb, sa conduc, sa rad. Imi mai place sa manac in oras. As putea spune ca sunt un om normal, nu?

Am stat in Bucuresti ani buni, frecventand Fire, Expirat, Club A, etc. Ieseam in gasca, ne strangeam seara in te miri ce pub, plecand mai tarziu in clubul ales pentru w/e-ul ala. Centrul vechi era cel mai frecventat loc de noi, avand si facultatea foarte aproape. Trebuie sa recunosc, la un moment dat, cand am intrat in Club A, mi s-a facut pielea de gaina, gandindu-ma: ‘ba tata, da’ daca pica toata cladirea asta de la basi si muzica si tropaiala, ce rahat fac?’. Drept urmare, am mai stat jumatate de ora si am invocat scuze sa plec, respectiv sa plecam. Le-am povestit si prietenilor mei gandul meu, si mergand pe strada, asa rockeri cum suntem noi, ne-am dat seama cat de fraieri suntem ca nu ne punem mai des intrebari de genul asta. Dar a trecut repede. Oarecum ne puneam vietile in mainile patronilor si tuturor celor care dau autorizatii, pe verificate sau nu. Normal, nu ma pune nimeni sa ma duc in acel loc. Dar sa platesc taxe, da. Sa am o viata sociala, este oarecum obligatoriu. Si de ce in timpul meu liber, cand ma hotarasc sa decartez niste bani intr-un club, pentru a ma simti bine, de ce sa imi ridic semne de intrebare legate de structura de rezistenta? Pai mai CRETINULE, tu ala care te joci cu avizele, ala care nu te duci in control, ala care dai spaga ca in aparenta sa fie totul ok, eu iti bag bani in buzunar. Eu fac consumatie, cu inca 4-5-100-1000 de persoane in jurul meu. Noi iti platim anvelopele de la bemveu, noi iti platim vacanta de schi, chiar si echipamentul. Bai CRETINULE, daca nu esti cu toate cele ok, se intampla stupiditati de genul acesta si belesti cucu-n inchisoare, doar cu amintirea vacantei, si cu sufletul patat de moartea tinerilor care si-au pus viata in mana ta (asta daca ai suflet).

Am avut prieteni in Colectiv, in seara aia. Sunt bine, sau cel putin asa stiu eu. Sentimentul ala ca habar nu ai daca ei sunt bine, te distruge. Pe langa asta, adauga faptul ca nu ai cum sa nu te gandesti cat de stupid s-a intamplat tot, sa te uiti disperat la rahatul ala de TV si sa vezi cum sunt resuscitati copii de varsta mea. Ce mama ma-sii e gresit in a iesi intr-o seara de vineri in oras, pentru a asculta genul muzical preferat de tine?

Nu o sa intru in discutii despre Halloween si Satana, ritualuri si mai stiu eu ce alte aberatii facute de oameni efectiv incuiati de religie in bula lor de nesimtire. Pai ma RETARDISMELOR, de ce de Craciun mor oameni? Sau de Pasti? De ce? Ca au ascultat o melodie rock din greseala? Sau de ce? Halloween-ul este un cacat de sarbatoare imprumutata de la unii, care au imprumutat-o si ei la randul lor, cu semnificatiile initiale, uitate. Inclusiv craciunul nu mai este ce era, prostilor. Acum este perioada in care se impart cadouri si atat. Cozonacii ii cumparam, sarmalele parca le mai facem. Pot arata cu degetul zeci de mii care sambata erau in club deghizati si duminica in biserica, piosi. Mars. Mars ipocritilor.

Cadrele medicale (indiferent de ce au declarat, sau nu) din punctul meu de vedere, eroi. Sa treci prin ce au trecut ei, sa vezi copii arsi, sa incerci sa ii salvezi, rude, prieteni pe holuri plangand, fuck. Ba mai mult, ai habar care sunt deficitele spitalului unde lucrezi, este si lipsa de personal. Spagari sau nu, indiferent, noaptea aia, au fost eroi. Au salvat vieti. Si inca mai salveaza. Dar si pierd. Iar pierderea, doare. Si pentru ei e durereoasa.

Personalul de pe ambulante, pompierii, politistii care au fost la fata locului, ce povara pe umeri au avut cand triau tinerii. Nu vreau sa ma gandesc ce era in sufletul lor.

Oamenii care au ajutat in noaptea aia. Oamenii care au donat si doneaza si vor mai dona. Oamenii care au dus apa si mancare. Inimaginabil de frumos sa vezi ca se mobilizeaza straini. Am o speranta pentru tara asta.

Ma doare incredibil de tare ce s-a intamplat acolo, as fi putut fi eu, verisoarele mele, verisorii mei, prietenii mei. Ma doare.

In primul rand, sper ca urmatoarele verificari ale cluburilor sa ramana si peste ani, nu doar un bum de moment si de ochii prostilor care oricum vor mai merge acolo. Sper sa realizam cat de importante sunt acele STAS-uri pe care toti le-am urat in facultate. Au rostul lor, menirea lor este de a salva vieti. Poate candva vom realiza ca nu trebuie sa ne jucam de-a ulciorul dus la apa de prea multe ori.

Imi tot spun ca o sa fie bine, ca vom trece peste asta, si in cele din urma vom trece, dar as vrea sa trecem invatand ceva, nu ca prostii legati la ochi. As vrea sa ne trezim, si sa incepem sa ne cerem drepturile, sa ne onoram obligatiile, sa fim responsabili.

Le multumesc din suflet tuturor celor care au ajutat, celor care au fost acolo cand eu nu am putut. Nu am cuvinte.

Putere familiilor, condoleante.

Cel mai trist cred ca este faptul ca multi tineri, cei mai norocosi, vor purta cicatricile noptii ridicol de stupida tot restul vietii. Desi le va aduce aminte de durere, vor putea spune: ‘Ba, am supravietuit.’. Poate cu durere, pentru ca prieteni de-ai lor au plecat, poate cu speranta, pentru ca ei sunt in viata. Dar cicatricile vor fi a lor, nu a celor care s-au jucat cu vietile lor. Ei vor decide cum le vor folosi, in schimb. Sper sa ne trezim, sa nu ne mai cacam pe noi de frica si sa cerem verificarea la sange a locurilor unde dorim sa ne simtitm bine si in siguranta.

Fratilor, voi pricepeti ca avem cladiri care abia mai stau in picioare? Voi intelegeti ca nu se folosesc solutii ignifucate, ca strangem din buci sa cumparam ce e mai ieftin, chiar daca stim ca nu este suficient de bun?

Vinovati sunt multi, de la cel mai mare, la cel mai mic. Vinovati se vor tot gasi. Important este ce invatam noi, cei care nu am fost direct implicati in tragedie. Noi cei care ne intoarcem acasa la cineva, sanatos.

Scriu aceste randuri pentru ca de vineri noaptea am un gol in suflet. As fi putut fi eu. Si accept cu nerusinare conditiile in care se afla locatia. Sunt la fel de vinovata ca si ceilalti.

Eroilor, vegheati. Eroilor, luptati.

M-am saturat sa fiu mahnita de situatia din tara asta, sa fiu revoltata de X si Y. Ma cac pe statutul lor. Vreau o tara civilizata. Popor avem, s-a vazut zilele astea. avem nevoie de ‘conducatori’. Avem nevoie ca ce inseamna conducere responsabila.

Ii multumesc lui Andrei Sosa pentru decizie, sperand ca va deveni model si pentru restul patronilor.

Sanatate, putere, respect. 

~ by embrionu on 02/11/2015.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: